Accident cu două victime pe șoseaua Nordului din municipiul Buzău

Accident cu două victime pe șoseaua Nordului din municipiul Buzău
Patru autovehicule implicate
În municipiul Buzău, pe Șoseaua Nordului, a avut loc un accident rutier cu două persoane rănite și 4 autovehicule implicate.
Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între 4 autovehicule, dintre care 3 autovehicule (2 autoturisme și o autoutilitară), conduse pe direcția Ploiești către Râmnicu Sărat, de către șoferi în vârstă de 49, 25 și 20 de ani, din Craiova, București, respectiv Giurgiu și un autoturism care circula din sens opus.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și pasagerei din autoturismul care circula pe direcția Râmnicu Sărat către Ploiești. Persoanele rănite, sunt din Vrancea și au vârstele de 61, respectiv 33 de ani. Acestea au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul a fost blocat mai bine de o oră și jumătate, fiind reluat după ora 13.30.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











