ANAF I-A COMUNICAT LUI IOHANNIS SUMA PE CARE O DATOREAZĂ ȘI I-A SOLICITAT PREDAREA IMOBILULUI

ANAF I-A COMUNICAT LUI IOHANNIS SUMA PE CARE O DATOREAZĂ ȘI I-A SOLICITAT PREDAREA IMOBILULUI
ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează
Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, a declarat marți că fostului președinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu îi mai aparține și i s-a comunicat suma pe care o datorează din închirierea acestuia.
'ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează și, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză care nu le mai aparține. În perioada următoare o să îl predea și o să vă comunicăm public preluarea imobilului. Practic, în cazul respectiv, sunt două paliere - preluarea bunurilor care au generat veniturile și, după aceea, recuperarea banilor obținuți de domnia sa din închiriere. Prima etapă cred că se va înființa în curând, în ceea ce privește a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac și să începem cu procese', a explicat Nica, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă a primit un răspuns de la Iohannis, acesta a precizat: 'Sunt date pe care nu pot să le fac publice. În perioada următoare, după ce încheiem discuția pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate. Sumele datorate pot fi plătite doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sper că va preda imobilul de bună voie, vorbim de un fost demnitar. Există un termen, nu vi-l pot spune. Avem un răspuns, nu vă pot comunica datele răspunsului'.
Adrian Nica a afirmat că în cazul în care fostul președinte va depăși termenul până la care trebuie să plătească ceea ce datorează va fi executat silit 'ca orice român'. AGERPRES
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











