Angiograf salvator, la Spitalul Județean Buzău

angiograf
ANGIOGRAFUL DIN SPITALUL JUDEŢEAN A SALVAT 5 VIEŢI. O ECHIPĂ COMPLEXĂ SE OCUPĂ DE PACIENŢI
Vieţile a 5 buzoieni au fost salvate în ultima perioadă în Spitalul Judeţean Buzău, mulţumită unei echipe şi a unui dispozitiv ce funcţionează în unitatea spitalicească. Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotat cu un angiograf pentru cercetare şi diagnosticare a pacienţilor cu afecţiuni cardiace ischemice, graţie unui program derulat de Academia de Ştiinţe Medicale.Echipa din cadrul Spitalului Judeţean este formată din doctorul Florin Matei – medic cardiolog intervenţionist, dr. Raluca Năstase – medic specialist cardiolog şi şef secţie Cardiologie, dr. Adrian Răducan – medic specialist cardiolog şi dr. Gabriel Nicolai – medic specialist cardiolog, înscris la cursul de Competenţă Cardiologie Intervenţională. Ei sunt cei care au reuşit să facă funcţional angiograful oferit unităţii medicale printr-un program derulat de Academia de Ştiinţe Medicale.Pacienţii ce beneficiază de astfel de investigaţii trebuie să corespundă cerinţelor programului, iar medicii din echipă fac toate investigaţiile fără niciun cost pentru bolnavi.În doar câteva zile, la Spitalul Judeţean Buzău au foat efectuate 5 coronarografii, iar în 4 dintre cazuri pacienţilor li s-au montat stenturi.Potrivit programului, echipa poate trata până la 100 de pacienţi pe an la Spitalul Judeţean Buzău, iar toate costurile sunt suportate în cadrul proiectului dar şi cu o participare a Spitalului Judeţean Buzău. Până acum, în lipsa unei echipe specializate, angiograful a stat nefolosit la Spitalul Judeţean.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











