Bărbat de 52 de ani reţinut pentru furt dintr-un magazin de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele

Bărbat de 52 de ani reţinut pentru furt dintr-un magazin de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele
A fost reţinut pentru 24 de ore
Vineri seara, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele au fost sesizaţi de angajatul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din incinta unui magazin din localitatea Mărunţişu.
La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de siguranţă publică, care a stabilit că principalul bănuit este un localnic de 52 de ani.
Din primele cercetări a rezultat că bărbatul ar fi profitat de neatenţia angajaţilor şi ar fi sustras bunuri alimentare şi nealimentare, ulterior fugind din incinta magazinului.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 240 de lei, a fost recuperat integral şi predat reprezentantului unităţii păgubite.
Localnicul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











