Bicicletă restituită de poliţişti proprietarului, înainte ca acesta să observe lipsa acesteia

Bicicletă restituită de poliţişti proprietarului, înainte ca acesta să observe lipsa acesteia
Hoţii „sunt invitaţi" să treacă direct la actul infracţional
În ziua de 5 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Beceni au fost sesizaţi de un poliţist aflat în timpul liber cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 15 ani, principalul bănuit de comiterea unui furt din curtea unei locuinţe, se deplasează spre satul Mărgăriţi, din comuna Beceni.
Echipajul aflat în serviciu a demarat verificări, conform datelor indicate de colegul lor, şi l-au depistat pe minor. Poliţiştii au stabilit că în dimineaţa respectivă, tânărul ar fi profitat că poarta era neasigurată şi ar fi intrat în curtea locuinţei unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din Cernăteşti, de unde ar fi sustras o bicicletă, prejudiciu estimat fiind de 400 de lei. Fapta nu fusese sesizată Poliţiei, iar vehiculul a fost recuperat şi predat păgubitului.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Beceni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Totodată, poliţiştii atenţionează buzoienii că prin lăsarea neasigurată a locuinţei şi a bicicletei, hoţii „sunt invitaţi" să treacă direct la actul infracţional.
”Asigurarea corectă a porţii de acces în curtea locuinţei şi a bicicletei creează mai multe probleme hoţilor, prin creşterea timpului în care se comite furtul. Dacă bicicleta este asigurată, hoţul este împiedicat să folosească anumite componente ale bicicletei sau se vede chiar nevoit să renunţe la comiterea infracţiunii, pentru că se expune la riscuri prea mari.” atrag atenția polițiștii buzoieni.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











