Brăilean care se grăbea să intre în autoizolare, implicat într-un accident produs în apropiere de Buzău

646x404 (9)
Un şofer grăbit a ajuns cu maşina în cel mai mare rond de la intrarea în Buzău. Maşina în care se aflau două persoane a plonjat câţiva metri în aer şi s-a oprit chiar în mijlocul giratoriului.
Pasagerul le-a declarat poliţiştilor că s-a întors din Germania şi a chemat un amic din Brăila să-l ia de la vamă. Evenimentul rutier s-a produs la puţin timp după miezul nopţii iar protagonist a fost un tânăr de 22 de ani.Acesta conducea cu viteză un autoturism cu numere străine iar la un rond de pe drumul naţional dinspre Ploieşti, în loc să vireze la dreapta, şi-a continuat cursa direct în dalele de beton, plonjând câţiva metri în aer.Maşina a fost avariată serios însă tânărul de la volan a scăpat doar cu o vânătaie la cap, în urma impactului cu parbrizul. Şoferul a fost dus de poliţişti la spital, pentru a analize toxicologice. Dacă se va stabili că a consumat alcool sau droguri, acesta va rămâne fără permis şi va suporta toate pagubele.În maşina sa se afla încă o persoană, un prieten pe care şoferul îl luase de la graniţă pentru a-l duce acasă, în judeţul Brăila. Potrivit Poliţiei, numai pasagerul a venit din străinătate, mai precis din Germania, dintr-o zonă cu mai puţin de 500 de persoane infectate cu Covid-19. Acesta a declarat a vamă că imediat după sosirea la domiciliu va respecta măsura autoizolării. El a fost lăsat să plece spre casă, iar autorităţile din Brăila au fost anunţate să-l preia în evidenţe. Dacă va fi testat pozitiv, persoanele care au intrat în contact cu acesta, inclusiv ambulanţierii şi poliţiştii de la serviciul rutier, vor intra sub incidenţa regulilor de securitate sanitară.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











