Buzăul va avea noi cetățeni de onoare
Trei noi cetățeni de onoare, pentru Municipiul Buzău
Municipiul Buzău va avea noi cetățeni de onoare. Aleșii vor vota un proiect de hotărâre potrivit căruia se va conferi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău pentru trei personalități cu merite deosebite. Este vorba despre Ovidiu Ionescu, campion naţional la tenis de masă, care reprezintă SCM Gloria Buzău la Campionatele Naţionale ale României.Marius Andruh, născut la Smeeni, doctor în chimie, profesor universitar, membru titular ai Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Chimice a acesteia, Director al Departamentului de Chimie Anorganică al Facultăţii de Chimie de la Universitatea din BucureştiBucureșteanul Grigore Scărlătoiu, diplomat, expert în drepturile omului, directorul executiv al Comitetuiui pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, profesor invitat la Universitatea de Studii Internaţionale Henkuk din Seul, instructor şi coordonator la institutul de Studii Diplomatice al Departamentului de Stat American și vicepreședinte al Consiliului Internațional de Coreanistică. În 1999, i-a fost decernat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Seul.
Citește și:
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











