Ce se mai fură în județul Buzău? O bicicletă și două cazane din cupru

Ce se mai fură în județul Buzău? O bicicletă și două cazane din cupru
Bănuiți de furt depistați de polițiști
Duminică, 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Buzău au identificat principalii bănuiți de comiterea unor furturi. Astfel, un minor de 13 ani a furat o bicicletă, iar un tânăr din Pătârlagele a sustras dintr-un imobil două cazane din cupru și alte componente ale acestora.
În ziua de 6 noiembrie a.c., un echipaj mixt polițist/jandarm de ordine publică a depistat, la scurt timp de la sesizare, principalul bănuit în cazul unui furt de bicicletă.
Din verificări s-a stabilit că bănuitul, un minor în vârstă de 13 ani, din Buzău, ar fi profitat de faptul că persoana vătămată a lăsat bicicleta nesupreavegheată în fața unei societăți comerciale din municipiul Buzău și ar fi sustras-o.
Prejudiciul, estimat la 1200 de lei, a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate, un buzoian de 28 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.
Tot duminică, 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Pătârlagele au depistat principalul bănuit în cazul unui furt din curtea unui imobil.
Din verificări s-a stabilit că, în perioada 16-22 octombrie a.c., bănuitul, un tânăr în vârstă de 20 ani, din Pătârlagele, a profitat de faptul că imobilul din Pătârlagele era temporar nelocuit, ar fi pătruns în curte și ar fi sustras două cazane din cupru și alte componente ale acestora.
Prejudiciul a fost estimat de persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Pătârlagele, la suma de 3000 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











