Cercetați pentru braconajul a două exemplare de urs

Cercetați pentru braconajul a două exemplare de urs
Percheziții domiciliare pe raza comunei Vernești
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Buzău au efectuat în data de 11 februarie a.c., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, 2 percheziții domiciliare, pe raza comunei Vernești, la persoane bănuite de braconaj.Din cercetări a reieșit că patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 38, respectiv 47 de ani, trei din Constanța și unul din Buzău, vânători autorizați conform legii, ar fi participat la braconarea a două exemplare din specia urs în zilele de 06, respectiv 11 februarie a.c..În urma desfăşurării percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor componente vânat, trei arme de vânătoare, obiecte vestimentare și medii de stocare. De asemenea, au fost indisponibilizate două autovehicule.Persoanele au fost conduse la sediul Poliției în vederea audierilor pentru transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii, conform Legii 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, față de trei dintre acestea cercetările fiind continuate sub măsura controlului judiciar.Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











