Consiliul Tineretului din România solicită bugete locale care să respecte Legea Tinerilor

Consiliul Tineretului din România solicită bugete locale care să respecte Legea Tinerilor
Organizarea unui program de bugetare participativă pentru tineret
Consiliul Tineretului din România (CTR), alături de organizațiile sale membre, face apel la responsabilitate din partea aleșilor locali, prin respectarea Legii 350/2006 a tinerilor și oferirea unei finanțări pentru tineret corespunzătoare nevoilor acestora.
Concret, CTR solicită constituirea Fondului destinat activităților de tineret în cadrul bugetelor proprii ale consiliilor județene și ale primăriilor municipiilor reședință de județ, în conformitate cu prevederile articolului 28 din Legea 350/2006 a tinerilor. Astfel, CTR a transmis săptămâna aceasta o petiție către consiliile județene, primăriile municipiilor reședință de județ, dar și către prefecți, prin care solicită constituirea Fondului destinat activităților de tineret.
Includerea Fondului destinat activităților de tineret în cadrul bugetului propriu constituie o obligativitate pentru toate consiliile județene și consiliile locale ale municipiilor reședință de județ din țară. Aceste fonduri trebuie să fie utilizate exclusiv în interesul tinerilor aflați pe teritoriul unității administrativ-teritoriale și prin implicarea și consultarea federațiilor, fundațiilor județene pentru tineret și a organizațiilor neguvernamentale de tineret. În consecință, neincluderea Fondului destinat activităților de tineret în bugetul propriu poate atrage nulitatea bugetului local.
De asemenea, CTR a propus și câteva exemple de acțiuni concrete pentru tineri, pe care autoritățile locale le pot implementa acest an, care a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind „Anul European al Competențelor”:
„De 17 ani avem o lege care obligă autoritățile publice locale să respecte atât crezul clasei politice din campaniile electorale și anume acela că tinerii reprezintă viitorul, dar și o asumare reală a investiției în tineri care înseamnă, în final, o investiție în nivelul de trai crescut, în prevenirea depopulării comunităților, în valorificarea potențialului acestora și chiar o investiție în economia acestei țări. În lipsa unor sancțiuni clare pe care autoritățile trebuie să le suporte pentru nerespectarea legii, e datoria noastră să le amintim în fiecare an, prin toate mijloacele, că legea e lege pentru toți, iar tinerii acestei țări au nevoie de atenția cuvenită chiar acum.” a declarat Mircea Meriacri, președintele Consiliului Tineretului din România
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











