Cooperare polițienească cu partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen pentru combaterea criminalității

Cooperare polițienească cu partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen pentru combaterea criminalității
Partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 4 autovehicule și 15 documente căutate de autorităţile române
În perioada 24 – 30 martie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 596 de persoane, 62 de autovehicule și 38 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Astfel, au fost localizate, pe teritoriul României, 389 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii români au pus în aplicare 10 mandate europene de arestare, fiind depistate 90 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 143 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 11 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 23 de documente și au fost găsite 58 de autovehicule, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 207 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 26 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 90 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 23 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 4 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 4 autovehicule și 15 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











