Dosare penale pentru tăieri ilegale și furt de arbori

Dosare penale pentru tăieri ilegale și furt de arbori
Ar fi tăiat fără drept 15 arbori de esenţă fag
În ziua de 5 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei de poliție rurală Beceni, au fost sesizaţi de către o femeie de 70 de ani, din Lopătari, cu privire la faptul că o persoană a tăiat fără drept arbori şi i-a sustras de pe o suprafaţă de pădure din localitatea Mânzăleşti, proprietatea acesteia.
Din verificările efectuate de către poliţişti, împreună cu reprezentanţi silvici, s-a stabilit faptul că persoana vătămată a avut un contract în vederea exploatării în regim silvic a masei lemnoase cu un agent economic de profil, din Lopătari. Pe lângă arborii exploataţi în mod legal, ar fi tăiat fără drept 15 arbori de esenţă fag şi răşinoase, pe care i-ar fi sustras.
De asemenea, într-un caz au fost identificate urme ce par a fi create cu un dispozitiv de marcare, despre care există suspiciuni că a fost falsificat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsificarea de instrumente oficiale, tăiere fără drept și furt de arbori, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.
Tot ieri, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Măgura au depistat principalul bănuit în cazul unei tăieri ilegale de arbori – un bărbat din Pârscov.
Din cercetări a reieşit că în ziua de 18 septembrie a.c., bănuitul ar fi tăiat fără drept mai mulţi arbori de esenţă anin şi salcie de pe un teren din localitatea Măgura, proprietatea unui localnic în vârstă de 63 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











