EXCEPȚII de la portul măștii de protecție în spațiul public deschis

EXCEPȚII de la portul măștii de protecție în spațiul public deschis
Situațiile în care masca de protecție sanitară poate fi îndepărtată
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat luni o hotărâre în care clarifică situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise, pentru perioade scurte de timp, respectiv atunci când se fumează, se consumă produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, dar şi când se desfăşoară activităţi sportive individuale.
"În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane", prevede Hotărârea CNSU adoptată astăzi.
În ceea ce privește restricționarea circulație pe timpul nopții, măsură despre care s-a tot discutat în ultima perioadă, reprezentanții CNSU nu au luat încă nicio decizie pe marginea acestui subiect.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista cu ţările/zonele de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











