FOC DE ARTIFICII în siguranţă!

FOC DE ARTIFICII în siguranţă!
Controale, dosare penale, peste 4000 de pirotehnice confiscate şi sancţiuni pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice
În cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Beceni, au prins în flagrant o femeie în vârstă de 40 de ani, din Beceni, în timp ce oferea spre vânzare de la domiciliu mai multe articole pirotehnice unui alt localnic.
Femeia deţinea articole pirotehnice din categoriile P1, F1 şi F3, cele aproximativ 700 de articole fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept" fapta prev. şi ped. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cercetările fiind continuate de poliţiştii Postului de poliţie Cernăteşti.
Concomitent cu activităţile de verificare şi control, poliţiştii din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică au acţionat în vederea depistării persoanelor care manipulează articole pirotehnice şi care tulbură în acest fel liniştea cetăţenilor.
Poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică al municipiului Buzău au depistat şi sancţionat contravenţional ieri trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 54 de ani, persoane care au tulburat liniştea locuitorilor folosind petarde. Celor trei persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Pentru lăsarea nesupravegheată a minorilor au fost sancţionate alte două persoane, întrucât poliţiştii au depistat copiii aflaţi în îngrijirea acestora, cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, utilizând petarde.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











