Foto+video: Cercetaţi pentru braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Foto+video: Cercetaţi pentru braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Au fost ridicate 5 arme de vânătoare deţinute în baza contractelor de închiriere şi 2417 cartuşe de vânătoare cu alice
În ziua de 23 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe raza fondurilor cinegetice din zona Râmnicu Sărat, pentru verificarea modului de organizare şi desfăşurare a unor acţiuni de vânătoare.
În timpul desfăşurării activităţilor specifice, pe unul dintre fondurile de vânătoare verificate au fost depistaţi 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 64 de ani, cetăţeni străini, participanţi la o partidă de vânătoare. În urma controlului efectuat, în autoutilitara folosită de persoanele depistate au fost descoperite 15 exemplare de vânat din specia „gârliţă mare”, care ar fi fost împuşcate fără respectarea condiţiilor legale. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 850 de euro.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „braconaj” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”.
Totodată, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor exemplarele de vânat, 5 arme de vânătoare deţinute în baza contractelor de închiriere şi 2417 cartuşe de vânătoare cu alice, calibrul 12.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











