Gest nobil în zi de sărbătoare. Aproape 150 de credincioși au donat sânge la Nehoiu
Peste 160 de persoane s-au prezentat pentru a dona sânge în cadrul unei campanii iniţiate de Parohia "Sfântul Gheorghe" din oraşul buzoian Nehoiu.
"Acţiunea a avut loc în sala de activităţi a Parohiei 'Sfântul Gheorghe' din oraşul Nehoiu unde s-au prezentat peste 160 de persoane, dintre care 145 au fost apte pentru donare", a menţionat purtătorul de cuvânt al arhiepiscopiei, Dragoş Olteanu.Potrivit acestuia, campania umanitară a fost derulată în colaborare cu Primăria Nehoiu, Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" şi două societăţi comerciale din localitate, precum şi prin implicarea parohiilor învecinate, Varlaam, Furtuneşti, Bâsca Rozilei, Calvini, Siriu, Păltineni."În primăvara acestui an, Parohia 'Sfântul Gheorghe' din Nehoiu a mai desfăşurat o acţiune de donare de sânge, cu scopul de a veni în sprijinul pacienţilor din spitale care au nevoie de transfuzii pentru diferite intervenţii chirurgicale", a precizat sursa citată.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











