Kilograme de chiștoace, adunate din gară, de o echipă de voluntari

646x404 (3)
Peste patru kilograme de chiștoace au fost strânse de pe peroanele gării buzoiene, de către o echipă de voluntari
O acţiune de ecologizare organizată zilele trecute de un grup de voluntari a vizat salubrizarea Gării Buzău. O oră le-a luat celor 30 de voluntari să cureţe peroanele şi sălile de aşteptare, de unde au adunat peste 4 kilograme de chiştoace.Acţiunea organizată la nivel naţional "NU arunca chiştoace - strada nu e scrumieră" a fost iniţiată la Buzău de Elena Ioniţă, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare Buzău, Asociaţiei ”Împreună pentru buzoieni”, Asociaţiei Alexandru Marghiloman şi Societăţii Exploratorilor. Iniţiatorii au creat un eveniment pe reţelele de socializare, prin care şi-au propus să implice orice buzoian dornic să facă oraşul mai curat. În eveniment s-au implicat şi reprezentanţi ai societăţii de salubrizare din oraş.Acţiunea, pe lângă curăţarea oraşului, a avut şi scopul de a trage un semnal de alarmă privind pericolele şi poluarea pe care le pot aduce chiştoacele aruncate pe stradă. Pe lângă activitatea de curăţenie, voluntarii au împărţit scrumiere mobile, un dispozitiv mic, uşor de purtat în buzunar sau geantă, care să depoziteze mucurile de ţigară.Acțiunile de ecologizare vor continua lunar, anunță inițiatorii pe un portal de socializare.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











