Mandat de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de poliţiştii buzoieni în cazul unui urmărit la nivel național

Mandat de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de poliţiştii buzoieni în cazul unui urmărit la nivel național
Bărbatul a fost transportat şi încarcerat în Penitenciarul Focșani
În ziua de 11 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti de la Secţia de poliţie rurală Mărăcineni, au depistat un bărbat de 37 de ani, din Zărneşti, urmărit la nivel naţional.
Pe numele acestuia, Judecătoria Buzău a emis, în data de 19 decembrie 2022, un mandat de executare a unei pedepse de 1 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul se sustrage de la executarea pedepsei şi nu locuieşte efectiv la adresa de domiciliu. În scurt timp, acesta a fost depistat de poliţişti la locuința unei rude, de asemenea din Zărnești.
Astfel, împreună cu luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, poliţiştii au pus în executare mandatul, au preluat persoana de la adresa unde a fost depistată şi au predat-o poliţiştilor Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Buzău.
Ulterior, bărbatul a fost transportat şi încarcerat în Penitenciarul Focșani.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











