Actualitate· 1 min citire

Moscova susține că a respins un atac record cu peste 600 de drone ucrainene: Moscova, Tula și Crimeea, vizate VIDEO

Atac drone/ Foto: X.com

Atac drone/ Foto: X.com

Publicat26 iun. 2026, 10:57
Sursărealitatea.net

Ministerul rus al Apărării a anunțat că a doborât 660 de drone ucrainene în noaptea de joi spre vineri, într-unul dintre cele mai ample atacuri raportate de la începutul războiului. Aparatele ar fi fost interceptate în aproximativ zece regiuni, inclusiv în zona Moscovei și în Crimeea.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin a transmis, la rândul său, că cel puţin 47 de drone care se îndreptau către capitală au fost interceptate.

”Specialiştii serviciilor de urgenţă lucrează acolo unde au căzut resturi”, a scris pe Telegram Sobianin, fără a face referire la posibile victrime sau pagube.

Alte zone afectate

Un atac ”masiv” cu drone a lovit regiunea Tula, situată la aproximativ 180 kilometri sud de Moscova, anunţă guvernatorul regiunii, Dmitri Milaiev.

”O casă particulară a fost avariată într-un cătun în districtul Şcekino, iar o femeie a fost rănită”, a anunţat pe Telegram Milaiev.

Kievul și-a intensificat atacurile asupra Rusiei

În ultimele luni, Ucraina şi-a intensificat campania de atacuri cu dronă cu rază lungă de acţiune împotirva Rusiei, vizând infrastructuri energetice cu scopul de a priva Kremlinul de o sursă de venit vital în finanţarea efortului rus de război.

Săptămâna trecută, un atac ucrainean a antrenat un incendiu impresionant la o rafinărie situată în sud-estul Moscovei.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate