NOUA CARTE ELECTRONICĂ DE IDENTITATE: CE DATE VA CONȚINE ȘI CÂND VA FI DISPONIBILĂ

NOUA CARTE ELECTRONICĂ DE IDENTITATE: CE DATE VA CONȚINE ȘI CÂND VA FI DISPONIBILĂ
Noile cărți electronice de identitate (CEI) vor fi emise începând cu 20 martie 2025, în județul Cluj, și vor fi extinse treptat la nivel național, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Noile cărți electronice de identitate (CEI) vor fi emise începând cu 20 martie 2025, în județul Cluj, și vor fi extinse treptat la nivel național, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Copiii sub 14 ani vor putea obține documentul din 2 iunie, utilizându-l ca act de călătorie și identificare.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că CEI va conține informații despre sexul persoanei – exclusiv feminin sau masculin – și nu despre „gen”. „Acest Guvern nu va permite strecurarea perfidă a unor elemente woke în legislația românească!”, a transmis acesta pe Facebook. Declarația sa vine după ce Guvernul a aprobat trei hotărâri care reglementează emiterea noilor documente.
Documentul va conține informații tipărite, precum: nume, prenume, cetățenie, data nașterii, sex, imaginea facială, CNP și semnătura olografă. În format electronic, se vor regăsi și date suplimentare: prenumele părinților, domiciliul, amprentele a două degete și certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică.
CEI va avea dimensiuni standardizate, similare cardurilor bancare, și elemente avansate de securitate pentru protecție împotriva falsificării. De asemenea, va putea fi folosită ca document de călătorie și pentru accesarea serviciilor electronice. Până în iunie 2026, costurile emiterii CEI vor fi acoperite prin fonduri externe nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











