O buzoiancă, prima admisă la Facultatea de Medicină, din București
O buzoiancă, fostă elevă a Colegiului Hasdeu, prima admisă la Medicină în Bucureşti
Buzoianca Mădălina Popescu, absolventă a Colegiului „B.P.Hasdeu”, este prima admisă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Cu peste 93 de puncte obţinute la examen au intrat la Medicină alţi şase foşti elevi ai liceului buzoian, însă medii mari au avut şi alţi peste 20 de tineri buzoieni care au făcut primul pas către o carieră medicală.La Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” peste 1.400 de tineri care visează la o carieră medicală au făcut deja primul pas, fiind admişi în urma examenului susţinut pe 25 iulie.Aproape 3.000 de candidaţi au susţinut miercuri, 25 iulie, examenul de admitere la UMF „Carol Davila” din Capitală pentru a ocupa unul dintre cele 1.100 de locuri bugetate şi 302 locuri la taxă pentru anul universitar 2018/2019.Pentru că a fost olimpică naţională la Biologie în clasele a XI-a şi a XII-a, Mădălina Elena Popescu avea admiterea asigurată. Ea a deschis însă şi lista olimpicilor de la UMF „Carol Davila”, fiind singura care a avut şi 10.00 la BAC.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











