Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale

Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale
Înregistrat de radar cu 126 km/h în localitatea Limpeziș
În data de 1 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei pietonale şi responsabilizarea pietonilor care îşi pun viaţa în pericol prin modul în care aleg să traverseze drumurile publice.
În urma acţiunilor au fost consiliaţi 44 de pietoni cu privire la regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte. Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de peste 30.000 de lei.
Din totalul acestora, 47 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză, 12 pentru neportul centurii de siguranţă, 4 pentru diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, iar 17 pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise - 9 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise şi unul pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor ce traversează regulamentar ori autovehiculelor care au acest drept.
Cea mai mare viteză în localitate – 126 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unei şoferiţe de 52 de ani, din Bucureşti, depistată la volanul autoturismului pe DN2E85, în localitatea Limpeziş.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











