Pesta porcină africană a ajuns și la crescătoria de la Glodeanu Siliștea

Pesta porcină africană a ajuns și la crescătoria de la Glodeanu Siliștea
Proprietarul fermei este cel mai mare crescător de porci din județul Buzău
Virusul pestei porcine continuă să se extindă în județul Buzău, iar în ultima săptămână medicii sanitar-veterinari au mai confirmat două noi focare de boală, unul fiind la o exploatație comercială. Este vorba despre o fermă de pe raza comunei Glodeanu Siliștea unde sunt crescute mii de animale. Centrul Local de Combatere al Bolilor a decis uciderea tuturor suinelor, iar ferma, cel puțin pentru o perioadă, va fi închisă.
Buzăul a ajuns să numere 20 de focare de pestă porcină, iar ultimele două confirmări au fost date de Direcția Sanitar Veterinară în ultimele zile. Dacă până acum virusul a fost depistat doar în gospodării, de această dată, este afectată o fermă din Glodeanu Siliștea, unde sunt crescuți 8.300 de porci.
Focarul de la Glodeanu Siliștea a fost descoperit ca urmare a recoltării de probe în cadrul programului propriu de control. Proprietarul a recoltat probe de sânge și le-a adus la laborator. Au fost expediate la Laboratorul Național de Referință. Rezultatul a fost pozitiv la un singur animal, din zece probe recoltate.
Proprietarul acestei ferme este cel mai mare crescător de suine din Buzău, deținând alte șase ferme pe teritoriul județului dar și alte exploatații comerciale în județul Ialomița.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











