Peste 170 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii rutieri

Peste 170 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii rutieri
45 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti pentru depășirea limitei legale de viteză
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.000 de lei.
În data de 26 ianuarie a.c., în intervalul 17.00-20.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Buzău, în colaborare cu polițiștii de ordine publică, au acționat pe linia prevenirii și combaterii accidentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul nerespectării regulilor rutiere de către pietoni, biciclişti şi căruţaşi. 67 de participanţi la trafic din aceste categorii au fost sancţionaţi de poliţişti pentru că şi-au pus în pericol viaţa, dar şi pentru că au periclitat siguranţa traficului, în general, prin ignorarea regulilor de circulaţie.
Poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru depășirea neregulamentară, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la Poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 45 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 2 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză pe timp de noapte – 106 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 56 de ani, din Galați, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în localitatea Cioranca.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice(8), pentru nepurtarea centurii de siguranță (17), dar şi pentru alte abateri în trafic (34).
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











