Polițiștii au acționat și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente

Polițiștii au acționat și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente
Au fost sancționați și 14 pietoni
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 163 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 73.000 de lei.
Ieri, poliţişti au organizat şi desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere şi indisciplina pietonală. În timpul acțiunii au fost sancționați 14 pietoni care și-au pus viața în pericol prin nerespectarea regulilor de criculație.
De asemenea, polițiștii au acționat și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 85 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 15 dintre ei au predat permisele pentru 90, respectiv 120 de zile. Cea mai mare viteză – 135 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unei femei de 29 de ani, din Grebănu, depistată la volanul autoturismului pe DN2E85, în localitatea Poșta Câlnău.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă (33), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (11), dar şi pentru alte abateri în trafic (16).
Alte 5 permise de conducere au fost reținute pentru depășirea neregulamentară, pentru nerespectarea priorității de trecere, pentru defecțiuni la sistemul de frânare și pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la Poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











