Poliţiştii rutieri buzoieni au reţinut permisele a 26 de şoferi indisciplinaţi

Poliţiştii rutieri buzoieni au reţinut permisele a 26 de şoferi indisciplinaţi
Peste 130 de sancţiuni aplicate pentru neregulile constatate de poliţişti în trafic în ultimele 24 de ore
În ziua de 29 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au aplicat 132 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 26 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 53 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.
Tot ieri, în intervalele orare 10.00-12.00, respectiv 15.00-18.00, poliţistii din cadrul Serviciului Rutier Buzău au acționat pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonale, context în care au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale pe această linie și au reținut 11 permise de conducere.
De asemenea, poliţiştii Serviciului Rutier și birourilor rutiere din cadrul Polițiilor municipale Buzău, respectiv Râmnicu Sărat, au acționat pe linie de taxi, transport alternativ şi pentru prevenirea și combaterea concurenţei neloiale în domeniul transportului de persoane. Poliţiştii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale pe această linie, din care două sancțiuni pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice și 7 pentru defecțiuni tehnice.
Cu cea mai mare viteză – 157 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar autoturimsul unui bărbat de 57 de ani, din București, ce rula pe DN2E85, în localitatea Limpeziș.
Sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (11), dar şi 24 pentru alte abateri în trafic.
Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru circulația pe sens opus de mers, dar și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
De asemenea, 33 de căruţaşi, pietoni și bicicliști au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 53.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











