Răfuială chiar lângă Jandarmerie

Răfuială chiar lângă Jandarmerie
Două familii de romi și-au rezolvat cu pumnii o dispută, chiar lângă sediul Jandarmeriei buzoiene
Două familii de romi și-au rezolvat cu pumnii o dispută, chiar lângă sediul Jandarmeriei buzoiene
Ieri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Buzău a avut loc un conflict spontan între șase persoane, pe fondul unor neînțelegeri familiale, aceștia fiind și rude.
Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, fiind demarate verificări pentru clarificarea situației și identificarea persoanelor indicate de apelant.
Din cercetările efectuate a rezultat că în conflict au fost implicați doi bărbați de o parte, patru de cealaltă parte, cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani, toți din municipiul Buzău. În urma agresiunilor reciproce, patru dintre cei implicați au suferit vătămări minore, fiind transportați la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.
Persoanele implicate au fost preluate și conduse pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Împotriva a patru dintre bărbați a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea liniștii și ordinii publice și distrugere.
Bărbații urmează a fi prezentați astăzi instanței pentru a dispune cu privire la măsurile preventive.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











