Rupt de beat, conducea un tractor pe un drum comunal deși nu avea permis de conducere iar vehiculul era neînmatriculat

Rupt de beat, conducea un tractor pe un drum comunal deși nu avea permis de conducere iar vehiculul era neînmatriculat
Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice
În cursul zilei de marți, 25 iulie, polițiștii buzoieni au întocmit 4 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, conducerea unui vehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de conduce autovehicule pe drumurile publice.
În unul din cazuri este vorba de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Boldu, care a fost depistat în timp ce conducea un tractor pe DC13, din Balta Alba. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor în bazele de date le Poliției Române a reieşit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, tractorul pe care îl conducea era neînmatriculat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











