Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău s-au alăturat unei campanii de ecologizare a zonei Scorţoasa

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău s-au alăturat unei campanii de ecologizare a zonei Scorţoasa
Proiectul de voluntariat ”Ecoturism, Școala pentru viață”,
O comunitate în siguranţă reprezintă sloganul activităţii noastre de zi cu zi, aşa că orice proiect ce are ca scop încurajarea cetăţenilor să contribuie individual la binele colectiv, ne provoacă la a participa.
Astfel, prin poliţiştii de la Biroul Siguranţă Şcolară, cu bucurie şi onoare am dat curs invitației reprezentanților Școlii Gimnaziale Scorțoasa şi Şcolii Primare Policiori, de a ne alătura unei activităţi de ecologizare în Scorţoasa.
Alături de cei mai mici locuitori ai zonei, polițiștii au dorit să contribuie și la îndemnul către localnici în a susţine un mediu curat și sănătos, pentru a proteja climatul generaţiilor viitoare şi a oferi o şansă corectă la viaţă copiilor.
Sub egida proiectului de voluntariat ”Ecoturism, Școala pentru viață”, cei peste 100 de participanţi la activitate au impulsionat cetățenii să conștientizeze importanța adoptării unui comportament responsabil în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.
Deşeurile adunate au fost grupate selectiv, urmând a fi colectate prin operatorul de salubritate care deserveşte zona.
Activitatea a reprezentat, totodată, un cadru non-formal şi un bun prilej de a discuta şi aprofunda noţiunile despre siguranţă a elevilor, astfel că le-au fost prezentate reguli și măsuri de autoprotecţie, cu scopul reducerii riscului infracțional și victimal.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











