Transportatorii de mărfuri și persoane în vizorul polițiștilor de la rutieră

Transportatorii de mărfuri și persoane în vizorul polițiștilor de la rutieră
Acțiuni Truck&Bus în perioada 7-13 februarie
În perioada 7-13 februarie a.c., sunt organizate activități de control în trafic, la nivel național, sub egida Organizațiilor Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
În acest context, la nivelul Serviciului Rutier, se află în desfășurare acțiunea Truck&Bus, în cadrul căreia polițiștii rutieri, în colaborare cu inspectori din cadrul I.S.C.T.R, vor verifica următoarele tipuri de autovehicule:
-cele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1locuri;
-cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Obiectivele acțiunii sunt următoarele:
-verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor şi existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf;
-legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale;
-deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane/marfă de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
-verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente;
-respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
-verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
-se va acorda o atenţie sporită asupra elementelor privind siguranţa circulaţiei: starea psiho – fizică a conducătorilor auto, verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport, respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











