Trei decese și 17 noi cazuri de infectări în județul Buzău

Trei decese și 17 noi cazuri de infectări în județul Buzău
Două persoane fără comorbidități au fost răpuse de COVID
Trei decese sunt raportate, vineri, la Buzău, în rândul bolnavilor de COVID-19 și, din păcate, în două dintre cazuri este vorba despre persoane sănătoase înainte de a contracta virusul.
O femeie de 57 de ani din Pătârlagele, fără comorbidități cunoscute, a sfârșit în secția de Terapie Intensivă, după 5 zile de spitalizare. Deși nu avea afecțiuni și nu avea o vârstă foarte înaintată, starea femeii s-a agravat rapid iar medicii nu au putut să o mai salveze.
În aceeași situație a fost și un buzoian de 69 de ani, care a murit la ATI, după ce fusese diagnosticat cu COVID la finele lunii aprilie. Omul era sănătos înainte de a lua coronavirusul.
Un alt bărbat de 62 de ani din Buzău a fost răpus de SARS-COV-2, dar el avea unele afecțiuni medicale, care coroborate cu virusul, i-au grăbit moartea.
În ultimele 24 de ore, Buzăul înregistrează 17 noi infectări la persoane cu vârste cuprinse între 26 și 80 de ani.
Bilanțul de la debutul crizei sanitare arată că în acest județ s-au infectat până acum 12.326 de persoane, și din păcate, 390 dintre ele au decedat.
Până astăzi, din totalul persoanelor infectate 11.618 au fost declarate vindecate.
În această zi în județul Buzău sunt 970 de persoane în carantină la domiciliu și 195 persoane în izolare la domiciliu.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











