Un șofer buzoian a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu 142 km/h în localitatea Potârnichești

Un șofer buzoian a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu 142 km/h în localitatea Potârnichești
Au fost aplicate 238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 66.000 de lei
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 66.000 de lei.
Ieri, efectivele din cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, în intervalul orar 15.00-17.00, au executat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce s-ar putea solda cu victimizarea pietonilor.
Astfel, 42 de pietoni care s-au abătut de la respectarea legislaţiei în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, au fost sancţionaţi de poliţişti pentru că şi-au pus viaţa în pericol şi au periclitat siguranţa traficului rutier. Șase dintre şoferii sancţionaţi au rămas fără permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului.
Alţi 73 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea limitelor maxime admise de viteză, iar împotriva a 10 conducători auto s-a luat măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cea mai mare viteză în localitate– 142 km/h – a fost înregistrată în cazul maşinii unui şofer de 41 de ani, din Buzau, ce rula pe DN2E85, în localitatea Potârnichești.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (11), pentru neportul centurii de siguranţă (13), dar şi pentru alte abateri în trafic (33).
De asemenea, polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











