Un tânăr din Câmpulung Moldovenesc sancţionat pentru că şi-a uitat un pistol neletal în toaleta unei staţii de carburant din comuna buzoiană Mărăcineni

Un tânăr din Câmpulung Moldovenesc sancţionat pentru că şi-a uitat un pistol neletal în toaleta unei staţii de carburant din comuna buzoiană Mărăcineni
Sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 de lei
Vineri, 23 septembrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, a fost identificat şi depistat un tânăr de 23 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, în calitate de contravenient la regimul armelor şi muniţiilor.
În data de 23 septembrie, personalul unei stații de carburanți din comuna Mărăcineni, a sesizat dispeceratul Poliției municipiului Buzău, cu privire la faptul că în toaleta stației de carburanți a fost găsit un pistol.
Având în vedere sesizarea, la fața locului au fost direcţionaţi poliţişti din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au desfășurat activități specific şi au stabilit că proprietarul armei este un tânăr din Câmpulung Moldovenesc, despre care s-a stabilit că, în cursul aceleiaşi zile, în timp ce se afla în tranzit către domiciliu, a pierdut arma neletală deţinută pentru autoapărare, tip pistol, în incinta staţiei de carburanţi.
Bărbatul a fost invitat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, unde a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 de lei, pentru pierderea armei neletale supuse autorizării, conform prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
De asemenea, poliţiştii au aplicat și sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, de port și folosire a armelor pentru următorii 5 ani, conform aceluiaşi act normativ.
Poliţiştii atenţionează deţinătorii legali de arme să trateze cu maximă responsabilitate manipularea şi păstrarea armamentului, întrucât ignorarea prevederilor legislative incidente domeniului, reprezintă o vulnerabilitate care poate duce la intrarea armelor şi muniţiilor într-un circuit ilegal!
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Ce a obținut România după sprijinul acordat SUA: Nicușor Dan indică întărirea scutului de la Deveselu
- 20:22 - Mesaj ambiguu de la Donald Trump: fără planuri pentru trupe în Iran, în plină escaladare a conflictului
- 19:03 - Tensiuni în UE: liderii europeni nu reușesc să-l convingă pe Viktor Orbán să deblocheze finanțarea pentru Kiev
- 18:46 - Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ ale lui Cristian Rizea. Acuzații grave privind prejudicierea statului român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











