Victorie în instanță pentru elevul exmatriculat după ce a ironizat o profesoară

andrei-voicu-465x390
Victorie în instanță pentru elevul exmatriculat după ce a ironizat o profesoară
Judecătorii Tribunalului Buzău au anulat deciziile conducerii Colegiului Naţional B.P. Hasdeu de sancţionare a elevului Andrei Voicu. Elevul de clasa a XI-a s-a ales cu nota 2 la purtare după ce şi-a ironizat profesoara de desen pentru prestaţia şi vestimentaţia sumară dintr-un videoclip pe care aceasta l-a filmat în urmă cu mai mulţi ani.Sancţiunea a fost dispusă pe data de 11 decembrie 2018, de Consiliul Profesoral. ”Pentru tot comportamentul lui, 64 de profesori au votat propunerea care a venit în comisia de disciplină”, declara atunci directorul Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, Ionel Banu.Familia elevului a luat legătura cu un avocat, hotărâtă să ajungă în instanţă. Mama lui Andrei spune că problemele au început în momentul în care băiatul său şi-a atras antipatia profesoarei de desen Alina Elena Barbu, care i-a pus nota trei la teorie elevului Andrei Voicu.Pe 10 iunie, Tribunalul Buzău a anulat Hotărârea de Consiliul Profesoral, dar şi pe cea a Consiliului de Administraţie, de sancţionare a elevului Andrei Voicu.„Anulează Hotărârea Consiliului Profesoral nr. 1/10.12.2018 şi Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/16.01.2019, inclusiv toate actele ce au stat la baza adoptării celor două hotărâri, precum şi toate actele subsecvente”, se arată în sentinţa Tribunalul Buzău.Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











