Video: Daruri de toamnă oferite de polițiștii de la Glodeanu Sărat către Spitalul din Smeeni

Video: Daruri de toamnă oferite de polițiștii de la Glodeanu Sărat către Spitalul din Smeeni
Acțiune umanitară
Poliţiştii de la Postul de poliţie Glodeanu Sărat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău ne învaţă din nou că a face echipă este calea spre reuşite şi lucruri frumoase.
Sâmbătă, 30 octombrie, poliţiştii Radu Anton, Buzatu Camelia, Ioniţă Valentin şi Neacşu Laura au demarat activităţile specifice unor buni gospodari în miez de toamnă.
Prin implicare comună, au achiziţionat o tonă de legume de sezon - castraveţi, gogonele, varză, conopidă, gogoşari, ardei, toate numai bune de conservat, pentru sănătate aleasă. De ce pentru sănătate? Pentru că au fost donate Spitalului de boli cronice Smeeni.
Activitatea poliţiştilor vine ca un pansament de empatie către toţi pacienţii care sunt internaţi în unitatea medicală sau care vor avea nevoie de îngrijiri de specialitate în această iarnă, dar şi ca un gest de solidaritate faţă de medici şi personalul spitalului, oameni printre oameni, care depun constant toate eforturile pentru pacienţii lor.
Echipa de poliţişti a Postului de poliţie Glodeanu Sărat ne-a amintit astfel de sloganul “Împreună vom reuşi!”
La cât mai multe activităţi frumoase în comunitatea asupra căreia vegheaţi!
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











