Ziua Imnului sărbătorită vineri la Buzău

Ziua Imnului sărbătorită vineri la Buzău
Manifestările încep la ora 9.00
Instituția Prefectului – Județul Buzău vă aduce la cunoștință că vineri, 29 iulie 2022, începând cu ora 9.00, la Monumentul Eroilor Neamului și pe platoul din fața Instituției Prefectului-Județul Buzău, se vor desfășura manifestări dedicate ”Zilei Imnului Național al României”.
În cadrul ceremoniei, printre altele, se va oficia o rugă de închinare pentru poporul român, va avea loc un program artistic cu tematică specifică susținut de Ansamblul folcloric ”Ceata lui Ioniță”, dar va fi și o defilare a gărzii de onoare.
Din 1998, în fiecare an, la data de 29 iulie, sărbătorim ”Ziua Imnului Naţional al României” – Deşteaptă-te române! Imnul reprezintă un simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 și a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. La originea sa se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Pe o melodie culeasă de Anton Pann, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, după Revoluție, fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











