Primarul PSD al comunei Valea Salciei renunță la mandat

Primarul PSD al comunei Valea Salciei renunță la mandat
Renunță la primărie după 21 de ani
Marian Mușat, primar al comunei Valea Salciei din anul 2000, a anunțat pe facebook că renunță la mandat după ce a câștigat un concurs pentru un post de inspector la Curtea de Conturi Vrancea. Mușat a fost singurul candidat la funcția de primar al comunei Valea Salciei la alegerile din septembrie 2020, candidând din partea PSD. El a obținut 361 de voturi, dintr-un total de 561 alegători înscriși pe listele electorale. El a câștigat primul mandat în anul 2000, iar din 2012 a câștigat mandatul prima dată cu 100% din voturi. În 2016, după ce a trecut de la PNL la PSD, a avut un contracandidat de la liberali, dar a câștigat alegerile cu 80,96%.
”Au trecut mulți ani, în care v-am simțit lângă mine. Acest lucru m-a făcut sa fac tot ce se poate ca sa creez condiții cât mai bune pentru cei care locuiesc sau vin in Valea Salciei . Mi-aș fi dorit să pot mai mult. Acolo unde am greșit vă rog să mă iertați. Mi-a plăcut să fiu aproape de copii, de tinerii, care mi-au fost elevi și acum au ei copii, de părinții lor peste care timpul și-a pus amprenta înțelepciunii. Acum, comuna noastră se află printre cele mai frumoase localități. Dacă unii n-o văd așa noi o vedem că locuim în ea. Angajații Primăriei singuri nu pot să o țină curată dacă nu ne implicăm fiecare din noi. Proiectele începute și cele gândite pentru viitor vor fi duse mai departe de viceprimar și echipa din Primărie. Cât timp vor dori să facă lucruri frumoase și bune pentru localitate vor beneficia de sprijinul meu, dacă îl doresc .Să selectați bine pe cei care vor reprezenta comuna. Să fie oameni care să aibă rădăcinile aici, să fie respectuoși zi de zi nu doar când au interes, să aibă o vârstă care să le permită să ia decizii bune, dar să nu obosească, să iubească comuna și oamenii care locuiesc în ea cu părțile și defectele lor, să fie aproape de preot și biserică” a scris Marian Mușat pe pagina sa de facebook.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
- 13:16 - Au fost găsite soluţiile pentru aprobarea bugetului de stat, vor fi reluate discuţiile în comisiile de resort
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 08:16 - Arabia Saudită avertizează că își rezervă dreptul de a riposta militar împotriva Iranului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










