Derby local, azi, de la 17.30

faza-metalul
Derby local, între Metalul și Gloria. Cele două grupări se întâlnesc în Cupa României, de la 17.30
Gloria și Metalul, din nou adversare, după ce anul trecut s-au duelat pentru prima oară într-o competiție patronată de FRF, în Liga a iii-a. Azi, cele două grupări vecine se vor întâlni de la ora 17.30, într-un meci contând de data aceasta pentru Cupa României, pe Arena Cornel Negoescu.Ambele echipe trec printr-o perioadă bună, Gloria cu un început de seozn fulminant în eșalonul secund iar Metalul cu un debut excelent, 5 la 0 cu Dacia Unirea Brăila.Cel mai probabil, Ilie Stan va menaja mare parte dintre fotbaliștii care au făcut deplasarea la Târgu Mureș, pentru meciul cu Universitatea. În cealaltă tabără, Vali Stan a declarat că elevii săi vor încerca din răsputeri să le facă viața cât mai grea vecinilor de la nord.
Citește și:
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
- 13:39 - Tenis. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 2 la Miami
- 13:37 - Baschet: U-BT Cluj s-a oprit în sferturile Euro Cup
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











