Gloria Buzău a învins mult mai lejer de cât o arată scorul pe CSM Deva

Gloria Buzău a învins mult mai lejer de cât o arată scorul pe CSM Deva
Gloria Buzău - CSM Deva 28-22
Gloria Buzău nu a avut probleme cu CSM Deva, ultima clasată în Liga Națională feminină, fără niciun punct, într-un meci desfășurat vineri seară, la Sala Sporturilor, în etapa a 17-a. Fetele pregătite de Adrian Chiruț s-au impus cu 28-22 (15-10). Echipa buzoiană a învins la pas o formație condamnată la retrogradare, dar care nu a venit la Buzău resemnată, dar nici nu a avut soluții pentru a se opune mult mai valoroaselor ei adversare. Cu această victorie Gloria a trecut pe locul 3, cel puțin până sâmbătă, când se joacă derby-urile Măgura Cisnădie – Rapid București și CSM București – SCM Rm. Vâlcea.
Buzăul a condus cu 5-0, oaspetele marcând primul gol abia în minutul 10. Echipa din Deva a redus apoi ecartul la trei goluri, 6-3, 7-4 și 8-5, dar în minutul 20 Subțirică a refăcut diferența de 5 goluri, 10-5. Livrinikj și Șaman au redus din nou diferența la 3 goluri, însă în minutul 28 Buzăul s-a distanțat la 7 goluri, 15-8. La pauză a fost 15-10 pentru gazde.
Czeczi a marcat primul gol al reprizei a doua, iar în minutul 40 buzoiencele s-au distanțat la 8 goluri, scor 20-12, după golul marcat de Petrovic. Marșul gazdelor a continuat și în minutul 44 diferența s-a mărit la 11 goluri, 23-12. Deva a marcat următorul gol în minutul 45, după 9 minute în care a primit 6 goluri fără să înscrie. Pe final, Chiruț a introdus pe teren junioarele și astfel oaspetele s-au apropiat la cinci goluri, 27-22, iar Samson a marcat ultimul gol al meciului, deși oaspetele au ratat pe final o nouă aruncare de la 7 metri cu care puteau să revină la 5 goluri în spatele Gloriei.
Pentru SCM Gloria Buzău au marcat: Czeczi -7, Stoleru-5, Munteanu -4, Simion -3, Moroianu -3, Samson -2, Subțirică -2, Zamfirescu -1, Petrovic -1.
Pentru fetele lui Adrian Chiruț urmează însă o partidă mult mai dificilă, miercuri, 16 martie, în deplasare, cu SCM Craiova.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
- 13:39 - Tenis. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 2 la Miami
- 13:37 - Baschet: U-BT Cluj s-a oprit în sferturile Euro Cup
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











