HC Buzău a obținut al doilea succes în Liga Zimbrilor

HC Buzău a obținut al doilea succes în Liga Zimbrilor
Steaua pierde la Buzău după patru aruncări de la 7 metri ratate
Joi seara, de la ora 18.00, în Sala Sporturilro ”Romeo Iamandi” din Buzău, HC Buzău 2012 a jucat cu Steaua București, în etapa a 5-a din Liga Zimbrilor. După un meci încins, cu ambele echipe aflate pe rând la conducere pe tabela de marcaj, buzoienii s-au impus cu 23-22 (13-11). A fost un meci extrem de disputat, în care Steaua a ratat din nou foarte mult, mai ales în ultimele minute. Au fost, între altele, patru aruncări de la 7 metri ratate, două de turcul Tinkir, câte una Șandru și Popovic.
Buzăul a fost la timona meciului în prima repriză, când au condus aproape pe tot parcursul primei reprize, singura dată când a fost egal fiind la scorul de 7-7 în minutul 21. La pauză HC Buzău conducea cu 13-11.
În repriza a doua Steaua a egalat la 15 și a luat conducerea în minutul 40, 17-16. Golul lui Dumitrana i-a readus în avantaj, 20-19 în minutul 47. În minutul 53, angrenajul Stelei s-a dereglat, Gabriel Burlacu văzând cartonașul roșu după a treia eliminare de două minute. Buzăul a marcat ultimul gol când mai erau 100 de secunde, prin Monteiro De Barros Sergio Henrique, iar Steaua nu a mai reușit să marcheze golul egalării.
Pentru HC Buzău au marcat: Glendza -6 goluri, Monteiro De Barros -5, Mironescu -3, Stroe -2, Broască -2, Dumitrana -2, Nosrati -2, Mitrovic -1.
După 5 etape, HC Buzău a acumulat 6 puncte și golaveraj 132-139. Etapa viitoare buzoienii vor juca în deplasare, la CSM Oradea, sâmbătă, 1 octombrie.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
- 13:39 - Tenis. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 2 la Miami
- 13:37 - Baschet: U-BT Cluj s-a oprit în sferturile Euro Cup
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











