Modernizarea stadionului de atletism din Buzău începe în martie

646x404 (8)
Odată primenit, complexul va deveni însă inaccesibil amatorilor de alergare
Încep lucrările la stadionul de atletism din Buzău. Amatorii de alergare vor avea însă interdicţie pe terenul din Bariera Ploieşti. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Ionuţ Apostu printr-o postare pe Facebook.Împreună cu constructorul, viceprimarul Ionuţ Apostu a avut o primă întâlnire cu consultantul german autorizat de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) ce va superviza desfăşurarea lucrărilor pe toată durata desfăşurării acestora, condiţie esenţială pentru obţinerea certificării IAAF. Lucrările sunt programate să înceapă pe data de 1 martie.
”După începerea lucrărilor, accesul amatorilor de alergare nu va mai fi permis! Ne cerem scuze pentru acest disconfort, însă peste câteva luni se vor putea bucura de unul dintre cele mai moderne stadioane de atletism din România!”,
a scris viceprimarul Ionuţ Apostu. Potrivit proiectului, în primă fază se va reabilita pista de alergare.Se vor moderniza apoi vestiarele din incinta complexului, care în prezent se află într-o stare avansată de degradare.În cadrul aceleaşi investiţii, se are în vedere şi montarea unei tribune metalice acoperite, cu aproximativ 1.500 de scaune, amenajarea de spaţii speciale pentru presă dar se va cumpăra şi o tabelă electronică de marcaj.
Citește și:
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
- 13:39 - Tenis. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 2 la Miami
- 13:37 - Baschet: U-BT Cluj s-a oprit în sferturile Euro Cup
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











